Începând să-i întreb pe prietenii mei despre fotografia preferată, am fost plăcut surprinsă de răspunsurile lor. Majoritatea mi-au vorbit despre imagini cu bunici, părinţi, în diferite locuri, devenind astfel nostalgici. Atunci, mi-am dat seama, că vorbind despre asta , am aflat o mulţime de lucruri despre ei.
Povestind despre o fotografie mai veche cu tatăl în Egipt, o prietenă mi-a spus că iubeşte atât de mult această imagine pentru că tatăl ei îi promisese, ca la un moment dat, o sa meargă cu toată familia acolo. Deci, fotografia preferată în cazul ei fiind de fapt o promisiune pentru o călătorie într-o ţară îndepărtată, plină de mister, aproape o aventură. În altă situaţie, imaginea favorită reprezenta un bunic, pe care respectiva persoană nu-l cunoscuse, însă aflase de la rude că semăna foarte mult la caracter. Curajos, puternic, ambiţios. Consider că fotografia aceasta o încurajează şi-i dă speranţa că poate face orice, fiind asemuită cu bunicul, care devine aproape un idol, în subconştient.
Personal, fotografia preferată este cea a părinţilor mei. Atunci când a fost făcută, ei aveau aceiaşi vârstă pe care o am eu acum. Iubesc această imagine, pentru că mereu când îi văd pe ai mei, îi simt la fel de fericiţi ca în momentul acela. Deşi au mai îmbătrânit, cei 20 de ani au trecut frumos peste ei, iar zâmbetul şi ochii, le-au rămas la fel. Bănuiesc că-mi place fotografia asta cel mai mult, pentru că reprezintă idealul de fericire şi de dragoste. Probabil că peste alţi 20 de ani, voi ţine şi mai mult la această imagine, devenind astfel, mai valoroasă pentru mine, odată cu trecerea timpului.
Aurora boreală
După cum bine se ştie (tot urlu pe aici
de câteva zile încoace), sunt ocupată în aceste minunate şi însorite
zile ale lui martie cu despachetat tâmpenii, pus în ordine tâmpenii şi
căutat de mobilă pentru a băga undeva aceste tâmpenii. Aşa că eu şi cu
domnul Botache, înarmaţi cu nervi, răbdare şi muuuuuuuuuultă dragoste am
pornit către multele 2, 3 magazine de mobilă de prin Braşov. Cu chiu cu
vai, am găsit ceva la un preţ normal, un dulap super mare şi tare, ce
are o culoare oribilă, tomnatică şi mizeră, care trebuie să ajungă any
minute now pe la noi acasă. Neşte oameni şi-au luat angajamentul de a
veni să îl aducă şi să îl monteze. Trebuiau să fie deja aici la o
anumită oră. Dar nu au sosit.
Sună cunoscut, nu? Şi destul de recent avusesem aceleaşi neînţelegeri cu acei frumoşi băieţi de la Domo care nici măcar nu ma băgau în seamă (probabil din cauză că nu îşi pot coborî nasul la înălţimea mea şi probabil pentru că sunt tipă, însoţită de un tip, deci ar trebui să stau în colţul meu cuminte şi să tac, pentru că eu nu mă pricep la lucruri din astea) şi pe care a trebuit să îi tragem puţin de mânecă pentru a se ţine de cuvânt.
Şi totuşi. Acum s-a întâmplat ceva ciudat, ceva diferit, ceva parcă ireal pentru serviciile oferite de magazinele de orice fel din România. Oamenii cu mobila m-au sunat. La 5 minute după ora la care trebuiau să ajungă, m-au sunat.
‘Alo, doamna Lazăr?’
‘Nu, doamna Botaş, dar mă rog.’
‘Mă scuzaţi, vroiam doar să vă anunţ că vom întârzia o oră, dar sigur venim în această seară.’
Surprize, surprize.
‘Oh, okay, dar sper că veniţi 100% că eu am nevoie de porcăria aia. Mare nevoie. ‘
‘Sigur că da. Săru`mana.’
M-au sunat. Nu contează că au întârziat. M-au sunat pentru a mă anunţa că vor întârzia. Nu mi s-a întâmplat niciodată în această viaţa un asemenea fenomen. Încă nu îmi vine să cred. Stau şi îmi amintesc de cei de la Rds, pe lângă că au întârziat o oră (că cică din cauza traficului, păpuşe, că din someşeni până în zorilor am făcut o oră, hehe), a mai trebuit şi să le dau 3 telefoane în acest timp pentru a mă asigura că nu vor întârzia mai mult de oră.
Cu alte cuvinte: Fraţilor, dacă tot e să întârziaţi, aveţi numărul meu de telefon. Luaţi aparatul în mănă şi sunaţi-mă, în frast, să ştiu şi eu care-i faza.
I mean, cer chiar aşa de mult?
Btw, aştept din nou Rds-ul. Cică în maxim 30 de zile. Începem să pariem?
Sună cunoscut, nu? Şi destul de recent avusesem aceleaşi neînţelegeri cu acei frumoşi băieţi de la Domo care nici măcar nu ma băgau în seamă (probabil din cauză că nu îşi pot coborî nasul la înălţimea mea şi probabil pentru că sunt tipă, însoţită de un tip, deci ar trebui să stau în colţul meu cuminte şi să tac, pentru că eu nu mă pricep la lucruri din astea) şi pe care a trebuit să îi tragem puţin de mânecă pentru a se ţine de cuvânt.
Şi totuşi. Acum s-a întâmplat ceva ciudat, ceva diferit, ceva parcă ireal pentru serviciile oferite de magazinele de orice fel din România. Oamenii cu mobila m-au sunat. La 5 minute după ora la care trebuiau să ajungă, m-au sunat.
‘Alo, doamna Lazăr?’
‘Nu, doamna Botaş, dar mă rog.’
‘Mă scuzaţi, vroiam doar să vă anunţ că vom întârzia o oră, dar sigur venim în această seară.’
Surprize, surprize.
‘Oh, okay, dar sper că veniţi 100% că eu am nevoie de porcăria aia. Mare nevoie. ‘
‘Sigur că da. Săru`mana.’
M-au sunat. Nu contează că au întârziat. M-au sunat pentru a mă anunţa că vor întârzia. Nu mi s-a întâmplat niciodată în această viaţa un asemenea fenomen. Încă nu îmi vine să cred. Stau şi îmi amintesc de cei de la Rds, pe lângă că au întârziat o oră (că cică din cauza traficului, păpuşe, că din someşeni până în zorilor am făcut o oră, hehe), a mai trebuit şi să le dau 3 telefoane în acest timp pentru a mă asigura că nu vor întârzia mai mult de oră.
Cu alte cuvinte: Fraţilor, dacă tot e să întârziaţi, aveţi numărul meu de telefon. Luaţi aparatul în mănă şi sunaţi-mă, în frast, să ştiu şi eu care-i faza.
I mean, cer chiar aşa de mult?
Btw, aştept din nou Rds-ul. Cică în maxim 30 de zile. Începem să pariem?
O vacanta in Bulgaria, admirand natura
Din ce in ce mai multi romani aleg sa isi petreaca vacantele la vecinii nostri, in Bulgaria, motivandu-si alegerea din punctul de vedere al conditiilor si al preturile mici practicate in aceasta tara. Totusi, o vacanta in Bulgaria este cu mult diferita fata de una in statiunile de pe litoralul bulgaresc, nu doar in ceea ce priveste peisajul ci si al intregii experiente.
Daca litoralul bulgaresc este special amenajat pentru turism, aici existand nenumarate posibilitati de cazare, in interiorul tarii, acolo unde vizitatorii nu sunt atat de des intalniti, se pot vedea obiective deosebite, care sunt adanc impregnate de viata de zi cu zi a localnicilor, astfel incat vizitatorul poate simti si vedea obiceiurile, ideile si adevarata culoare locala a acestei tari. Contrastul intre cele doua zone este unul puternic, diferentele fiind majore.
Daca vi s-au parut frumoase gradinile Castelului Balchik, atunci, trebuie sa aflati ca ele nu sunt, nici pe departe, unele dintre cele mai placute obiective turistice naturale ale Bulgariei. In tinutul carstic de la Karlukovo, puteti vedea pesterea Prohodna, locul in care multe filme bulgaresti si internationale si-au gasit decorul ideal. Cu o inaltime ce depaseste 45 de metri, aceasta pestera ia forma unei bolte rotunde, iar turistii pot admira, aici, ceea ce localnicii numesc „Sfinxul”, o formatiune calcaroasa foarte mare, si „ochii lui Dumnezeu”, doau ochiuri formate in urma prabusirii tavanului, care lasa loc une experiente mistice. O alta pestera deosebita, din Bulgaria, este si Devetashkata, situata tot in apropiere de Levski.
Cascadele de la Krushuna, aflate in apropierea Balcanilor, langa satul cu acelasi nume, sunt un obiectiv turistic ce poate fi vizitat chiar si pe perioada unei vacante scurte petrecute in Bulgaria. Cu o inaltime de aproximativ 20 de metri, ele reprezinta o imagine deosebita, ea se prelinge, incet, pe peretele muntelui, datorita stratului gros de muschi verde.
Manastirea Rila, desi nu este un obiectiv turistic natural, al Bulgariei, este, de asemeni, inconjurata de un peisaj deosebit, care va ajuta turistul sa se relaxeze si sa respire aer curat. La Piramidele de Stob, aflate in apropiere, se ajunge dupa o drumetie de aproximativ 20 de minute, care va parea destul de greoaie pentru incepatorii in hiking, insa, la finalul acesteia, veti simti ca efortul va este, cu adevarat, rasplatit, cand veti vedea acest fenomen natural uimitor.
In apropierea orasului Veliko Târnovo, se gaseste Camionul Emen, un loc unde pasionatii de hiking pot face drumetii lungi si line, in care sa admire natura in toata splendoarea ei. Totusi, daca va aflati in vacanta in Bulgaria si doriti sa viztati aceasta zona, este indicat sa nu va abateti prea mult de la potecile umblate, deoarece sunt suficient de mult ursi incat sa fie periculos. In cazul in care intampinati dificultati in gasirea acestui canion, este suficient sa intrebati orice localnic, locul fiind foarte popular printre bulgari.
De ce nu…
Demers cinstit al lui O.; câteva lucruri care mă nedumeresc puţin.
Sigur, psihanaliza e un placebo. Dar ce sens are s-o spui, asta-ţi face argumentaţia superfluă. Dacă Freud nu şi-ar fi dorit sexual mama, ci câinele, şi ne-ar fi spus că toţi suntem în secret zoofili, ar fi scos un altfel de ’complex al Dianei’ etc., asta nu are nici o importanţă, pentru că terapiile ar fi avut exact acelaşi succes. Aşa încât, la ce bun să denunţi impostura de fond a metodei, câtă vreme rezultatul e acelaşi indiferent de structură.
– dacă e placebo, a-l denunţa e inutil. Efectul placebo e asigurat nu de convingerea personală a pacientului că se va vindeca, ci de persuasiunea indusă de autoritatea medicului. O figură a autorităţii, cu însemne, stetoscop, halat alb etc. Dacă funcţionează prin divan, foarte bine.
– sunt inofensivi. În fond, sunt o sectă inofensivă (nicidecum o religie etc.). Trăiesc într-un univers doar al lor, reviste, conferinţe, radio, cunoaşterea e în cercuri concentrice tot mai mici, cu jargon, întâlniri, semne de recunoaştere, dacă un client izbucneşte în plâns şi face 2-3 mărturisiri părând că se vindecă, sunt în al nouălea cer, zburdă de fericire comunicând rezultatul… e un univers autist şi un imaginar inofensiv, de fapt. Nu vor puterea, nu vor oficializarea metodei, anexarea la structurile de stat, n-au pretins să se înscrie în sistemul de dominaţie liberal, n-au cerşit absorbţia în sistem, subvenţionarea cabinetelor, catedre etc.. Sunt mulţumiţi de nişa lor, ceea ce face onoarea reţelei paralele, sectare dar libere, imaginată de Freud.
– n-au decât două fortăreţe, Franţa şi America Latină, amândouă pe ducă. În Statele Unite sunt o devianţă bizară şi în descreştere. Oricum se vor destrăma. N-are nici un sens să loveşti la sfârşit. Adică însuşi faptul că a apărut critica structurată, zdrobitoare, e doar o necesitate a timpului.
– dacă terapia e un placebo, teoria e interesantă şi poate fi validă hermeneutic. Poţi lua, ca Zizek, micul delir lacanian, simptom, fetiş, grand Autre etc. şi poţi raţionaliza în consecinţă lumea fenomenală cu dispozitivul lexical. E posibil, şi dacă e eficient, de ce nu.
– nimeni dintre apărătorii analizei n-a citit tot Freud, asta o constaţi imediat. Chiar şi aici, ţi se spune că n-au avut de unde etc., dar nu-i adevărat, peste tot existau biblioteci interbelice şi puteai accede la ediţia franceză veche - jumătate din traduceri avizate de Freud însuşi, celelalte de Marie Bonaparte etc., deci astea erau lucruri care se găseau peste tot dacă vroiai să cauţi (nici nu mai pomenesc de bibliotecile saşilor). Ignoranţa în materie e un fel de tradiţie: ai citit trei-patru lucruri, fascinaţia e articulată etc., şi apoi intri în siaj.
– puţin probabil să-l acuze cineva pe O. de extremism de dreapta, a fost un alint. Nu cred că există în toată Franţa cineva mai la stânga decât Onfray, serios vorbind, prin comparaţie Badiou e un husar.
– mica sectă pariziană (Miller et Co.) tot va prospera, cel puţin până la sfârşitul vieţii, aşa că la ce bun. L-am văzut într-un delir de un ceas şi jumătate, spumegând, atacând, retrăgându-se, citind de pe o foaie gândurile scrise de acasă, revenind, pomenind de Lacan când era vorba de Freud şi spunând Freud când pomeneai Lacan, sufocându-se, ceva de un ridicol stupefiant şi, trebuie să spun, înduioşător. În fond nu sunt decât două tipuri: cei preveniţi, destul de inteligenţi să-şi fi dat seama că e un placebo – bătrânii impostori resemnaţi – şi apoi ceilalţi, mica trupă de iloţi sectari, care o vreme chiar cred. Sunt benigni. Şi nu prea au de ales. De acord că, tehnic, e o şarlatanie în sensul precizat de Houellebecq (‘Cineva care teoretizează fără bază e un şarlatan, punct’). Dar nici un ghicitor în stele sau în bobi de mazăre, oricât ar fi de conştient de impostura sa, nu poate scăpa de mrejele gândirii magice, pentru că însuşi clientul din faţa lui îl va asigura constant că a fost ajutat. Chiar dacă ai porni de la un fond minim de luciditate sfârşeşti prin a claca epistemologic.
– sunt o sectă lucrativă, e drept, dar iau bani numai bogaţilor, săracii nici n-au ce căuta. Aşa că, pff, de ce nu…
Vreau să spun, e cam dificil să loveşti pe cineva căzut, cel puţin inutil. Au fost un experiment interesant. De ce nu…
Sigur, psihanaliza e un placebo. Dar ce sens are s-o spui, asta-ţi face argumentaţia superfluă. Dacă Freud nu şi-ar fi dorit sexual mama, ci câinele, şi ne-ar fi spus că toţi suntem în secret zoofili, ar fi scos un altfel de ’complex al Dianei’ etc., asta nu are nici o importanţă, pentru că terapiile ar fi avut exact acelaşi succes. Aşa încât, la ce bun să denunţi impostura de fond a metodei, câtă vreme rezultatul e acelaşi indiferent de structură.
– dacă e placebo, a-l denunţa e inutil. Efectul placebo e asigurat nu de convingerea personală a pacientului că se va vindeca, ci de persuasiunea indusă de autoritatea medicului. O figură a autorităţii, cu însemne, stetoscop, halat alb etc. Dacă funcţionează prin divan, foarte bine.
– sunt inofensivi. În fond, sunt o sectă inofensivă (nicidecum o religie etc.). Trăiesc într-un univers doar al lor, reviste, conferinţe, radio, cunoaşterea e în cercuri concentrice tot mai mici, cu jargon, întâlniri, semne de recunoaştere, dacă un client izbucneşte în plâns şi face 2-3 mărturisiri părând că se vindecă, sunt în al nouălea cer, zburdă de fericire comunicând rezultatul… e un univers autist şi un imaginar inofensiv, de fapt. Nu vor puterea, nu vor oficializarea metodei, anexarea la structurile de stat, n-au pretins să se înscrie în sistemul de dominaţie liberal, n-au cerşit absorbţia în sistem, subvenţionarea cabinetelor, catedre etc.. Sunt mulţumiţi de nişa lor, ceea ce face onoarea reţelei paralele, sectare dar libere, imaginată de Freud.
– n-au decât două fortăreţe, Franţa şi America Latină, amândouă pe ducă. În Statele Unite sunt o devianţă bizară şi în descreştere. Oricum se vor destrăma. N-are nici un sens să loveşti la sfârşit. Adică însuşi faptul că a apărut critica structurată, zdrobitoare, e doar o necesitate a timpului.
– dacă terapia e un placebo, teoria e interesantă şi poate fi validă hermeneutic. Poţi lua, ca Zizek, micul delir lacanian, simptom, fetiş, grand Autre etc. şi poţi raţionaliza în consecinţă lumea fenomenală cu dispozitivul lexical. E posibil, şi dacă e eficient, de ce nu.
– nimeni dintre apărătorii analizei n-a citit tot Freud, asta o constaţi imediat. Chiar şi aici, ţi se spune că n-au avut de unde etc., dar nu-i adevărat, peste tot existau biblioteci interbelice şi puteai accede la ediţia franceză veche - jumătate din traduceri avizate de Freud însuşi, celelalte de Marie Bonaparte etc., deci astea erau lucruri care se găseau peste tot dacă vroiai să cauţi (nici nu mai pomenesc de bibliotecile saşilor). Ignoranţa în materie e un fel de tradiţie: ai citit trei-patru lucruri, fascinaţia e articulată etc., şi apoi intri în siaj.
– puţin probabil să-l acuze cineva pe O. de extremism de dreapta, a fost un alint. Nu cred că există în toată Franţa cineva mai la stânga decât Onfray, serios vorbind, prin comparaţie Badiou e un husar.
– mica sectă pariziană (Miller et Co.) tot va prospera, cel puţin până la sfârşitul vieţii, aşa că la ce bun. L-am văzut într-un delir de un ceas şi jumătate, spumegând, atacând, retrăgându-se, citind de pe o foaie gândurile scrise de acasă, revenind, pomenind de Lacan când era vorba de Freud şi spunând Freud când pomeneai Lacan, sufocându-se, ceva de un ridicol stupefiant şi, trebuie să spun, înduioşător. În fond nu sunt decât două tipuri: cei preveniţi, destul de inteligenţi să-şi fi dat seama că e un placebo – bătrânii impostori resemnaţi – şi apoi ceilalţi, mica trupă de iloţi sectari, care o vreme chiar cred. Sunt benigni. Şi nu prea au de ales. De acord că, tehnic, e o şarlatanie în sensul precizat de Houellebecq (‘Cineva care teoretizează fără bază e un şarlatan, punct’). Dar nici un ghicitor în stele sau în bobi de mazăre, oricât ar fi de conştient de impostura sa, nu poate scăpa de mrejele gândirii magice, pentru că însuşi clientul din faţa lui îl va asigura constant că a fost ajutat. Chiar dacă ai porni de la un fond minim de luciditate sfârşeşti prin a claca epistemologic.
– sunt o sectă lucrativă, e drept, dar iau bani numai bogaţilor, săracii nici n-au ce căuta. Aşa că, pff, de ce nu…
Vreau să spun, e cam dificil să loveşti pe cineva căzut, cel puţin inutil. Au fost un experiment interesant. De ce nu…
Cluj- Napoca, oras de legenda
Cea dintai atestare documentara a localitatii a fost imediat dupa cucerirea Daciei de catre romani, in anul 107, sub denumirea de Napuca, mentionata in scrierile sale de Ptolemeu. Inca de pe atunci, datorita asezarii intre munti, devine o importanta asezare urbana in timpul domniei imparatului roman Hadrian, reprezentand o zona strategica pentru acestia.
Deloc ferit de atacurile tatare, Clujul a cunoscut o dezvoltare spectaculoasa pe timpul imparatului Sigismund de Luxemburg care a acordat orasului, in anul 1405 statutul de oras liber . Cetatea Clujului a fost una dintre cele sapte cetati medievale sasesti din zona Translivaniei. Denumirea de Cluj s-a incetatenit in special dupa ce in 1918 devine parte a Regatului Romaniei, iar in 18 octombrie 1974 municipiului Cluj i s-a atribuit numele de Cluj-Napoca pentru a eterniza denumirea acestei stravechi asezari romanesti.
Dezvoltarea economica, mestesugurile si comertul au ridicat cetatea medieval la rang de mare asezare transilvaneana cu o arhitectura traditionala care s-a pastrat pana astazi. Cu o populatie numeroasa, Clujul devine capitala Transilvaniei si dezvoltarea sa culturala, economica si sociala a inflorit sporind aparitia unor institutii importante: Liceul Unitarian, Opera Romana, Palatul de Justitie, Palatul Primariei construite in acelasi stil arhitectonic medieval.
Situat in zona centrala a Transilvaniei, inconjurat de munti cu un specific aparte strajuit la sud de Dealul Feleacului cu recunoscuta rezonanta istorica, municipiul Cluj – Napoca reprezinta un loc potrivit pentru petrecerea concediilor, pentru drumetii sau vacante de vis. Vremea in Cluj este influientata de clima temperata.
Toamna si iarna se resimt influientele climatice atlantice de vest, iar primavera paseste pe aceste meleaguri la mijlocul lunii martie. Verile calduroase garanteaza posibilitatea de a strabate muntii din imprejurimi, padurile cu poteci racoroase. Pe dealurile din imprejurimi se pot intalni o serie de plante rare cum ar fi: papucul doamnei, stanjenelul si capsunica. Pe timpul iernii se pot practica sporturile hibernale pe partii amenajate sau pe dealurile domoale si colinele cu inaltimi ce nu depasesc 600m.
Spatiile de cazare pentru turisti sunt oferite de hotelurile din municipiu sau de casele de vacanta, pensiunile sau cabanele amenajate in stil traditional sau modern unde confortul te imbie sa revii ori de cate ori doresti o evadare din cotidian. Pentru a sti cum sa te pregatesti pentru concediul din timpul verii sau din timpul iernii este bine sa stii prognoza meteo pe 10 zile, astfel incat sa fii pregatit pentru orice situatie. Fie ca doresti sa strabati cu pasul frumusetile naturii, sa asculti clipocitul lin al Somesului Mic ce strabate Clujul sau sa iti limpezesti gandurile in fosnetul padurii vei fi oricand binevenit in aceste locuri.
Clujul insa iti ofera si alte oportunitati de petrecere a timpului liber in frumusetea luxurianta a Gradinii Botanice; teatrul cu un repertoriu bogat iti poate infrumuseta serile de concediu sau pur si simplu poti sa te bucuri de frumusetea arhitecturii medievale plimbandu-te pe strazile pavate si bine intretinute ale municipiului, sub clar de luna sau ascultand scartaitul zapezii sub talpi. Zona frumoasa si insolita a Clujului reprezinta una dintre perlele Transilvaniei apreciata de turisti romani sau straini in orice perioada a anului.
Marx
Int. al lui Beigbeder cu Edgar Morin.
(Doc. twitter , interviul în pdf ; revista integral, pdf , 147 de mega.)
– ideea că tineretul e mereu motorul revoluţiilor. – De văzut în ce-ar consta o ‘revoluţie a bătrânilor’ (ce-ar însemna ea tehnic, etic, sociologic, ce tip de fundamentare umană ar propune), sau o revoluţie o adulţilor. Până acum, cele două categorii, biologic obosite, erau mărginite istoric la platitudinea ‘evoluţiei’ sau la mizeria statu quo-ului, la conservatorism şi redactarea ‘sintezei’. Revoluţiilor tinerilor le-ar putea urma nemaivăzutul unei serii de revoluţii ale adulţilor (cercetare etc.) care ar crea avangarda. Nu există nici un motiv pentru care avangarda să fie un tropism biologic.
– din nou, ideea inserării formelor de democraţie participativă, de negăsit în sistemul de azi, încă fundamental recesiv
– neaşteptatul (‘aşteaptă-te la ce e neaşteptat’) ca regulă a aşteptării
– gândirea actuală, de o sărăcie incredibilă etc.
– distanţa egalizează: un mic eveniment apropiat te tulbură la fel de mult ca o catastrofă îndepărtată (a. Kierkegaard); apropierea fuzională, Mitsein-ul, discriminează şi hipertrofiază, iubirea e fundamental segregare şi non-libertate
– pentru downloadarea gratuită pe internet. – Lucru mai fezabil decât se crede, fiindcă un document (film etc.) văzut pe calculator nu are aceeaşi calitate ca unul văzut pe un ecran de cinema, o carte pe ecran nu e la fel de lizibilă ca o carte pe suport de hârtie ş.a.m.d., şi deci preţurile pentru ele ar trebui să scadă în consecinţă. Un film pentru care drepturile de autor în săli de cinema sunt de 2 dolari ar trebui să scadă, pentru internet, la 20 sau 10 cenţi. Găzduind publicitate, site-urile care oferă downloaduri gratuite ar putea plăti autorilor aceste sume modice, dar nu derizorii, care cumulate la multe descărcări ar da drepturi de autor finalmente remarcabile. Site-urile cu downloadare gratuită ar putea supravieţui, dând două lovituri deodată: ajutând consumatorul prin gratuitate universală, şi în acelaşi timp plătind creatorul, rezolvând problema drepturilor de autor, eliminând intermediarul (editura, distribuitorul de film) şi tăind astfel nodul gordian etic. Lucrul, perfect realizabil, se va face pesemne într-o zi. (Adaug că primul tip care şi-a dat seama că tehnologia va diminua efortul şi în timp va crea gratuitatea e… Marx.)
– la 90 de ani, să mănânci trufe, ficat de gâscă şi să bei vin roşu, umăr la umăr cu Beigbeder…
(Doc. twitter , interviul în pdf ; revista integral, pdf , 147 de mega.)
– ideea că tineretul e mereu motorul revoluţiilor. – De văzut în ce-ar consta o ‘revoluţie a bătrânilor’ (ce-ar însemna ea tehnic, etic, sociologic, ce tip de fundamentare umană ar propune), sau o revoluţie o adulţilor. Până acum, cele două categorii, biologic obosite, erau mărginite istoric la platitudinea ‘evoluţiei’ sau la mizeria statu quo-ului, la conservatorism şi redactarea ‘sintezei’. Revoluţiilor tinerilor le-ar putea urma nemaivăzutul unei serii de revoluţii ale adulţilor (cercetare etc.) care ar crea avangarda. Nu există nici un motiv pentru care avangarda să fie un tropism biologic.
– din nou, ideea inserării formelor de democraţie participativă, de negăsit în sistemul de azi, încă fundamental recesiv
– neaşteptatul (‘aşteaptă-te la ce e neaşteptat’) ca regulă a aşteptării
– gândirea actuală, de o sărăcie incredibilă etc.
– distanţa egalizează: un mic eveniment apropiat te tulbură la fel de mult ca o catastrofă îndepărtată (a. Kierkegaard); apropierea fuzională, Mitsein-ul, discriminează şi hipertrofiază, iubirea e fundamental segregare şi non-libertate
– pentru downloadarea gratuită pe internet. – Lucru mai fezabil decât se crede, fiindcă un document (film etc.) văzut pe calculator nu are aceeaşi calitate ca unul văzut pe un ecran de cinema, o carte pe ecran nu e la fel de lizibilă ca o carte pe suport de hârtie ş.a.m.d., şi deci preţurile pentru ele ar trebui să scadă în consecinţă. Un film pentru care drepturile de autor în săli de cinema sunt de 2 dolari ar trebui să scadă, pentru internet, la 20 sau 10 cenţi. Găzduind publicitate, site-urile care oferă downloaduri gratuite ar putea plăti autorilor aceste sume modice, dar nu derizorii, care cumulate la multe descărcări ar da drepturi de autor finalmente remarcabile. Site-urile cu downloadare gratuită ar putea supravieţui, dând două lovituri deodată: ajutând consumatorul prin gratuitate universală, şi în acelaşi timp plătind creatorul, rezolvând problema drepturilor de autor, eliminând intermediarul (editura, distribuitorul de film) şi tăind astfel nodul gordian etic. Lucrul, perfect realizabil, se va face pesemne într-o zi. (Adaug că primul tip care şi-a dat seama că tehnologia va diminua efortul şi în timp va crea gratuitatea e… Marx.)
– la 90 de ani, să mănânci trufe, ficat de gâscă şi să bei vin roşu, umăr la umăr cu Beigbeder…
Gheata carbonica
Derivata din dioxid de carbon, gheata carbonica se obtine prin aducerea gazului la o temperatura de -78,5 grade Celsius.
In ciuda tentatiei de a crede ca gheata carbonica este un produs nou, ea a fost descoperita inca din 1834 atunci cand chimistul francez Charles Thilorier a publicat un mic articol in care pomenea de aceasta substanta. Acestea fiind spuse, abia peste circa 100 de ani a fost publicat primul patent legat de gheata carbonica, acesta fiind cerut de Thomas B. Slate din SUA care mai tarziu si-a dezvoltat propria afacere in productia de gheata uscata.
Folosita in trecut doar pentru racirea alimentelor in sistemele de refrigerare fara recirculare, astazi aceasta capata noi valente foarte interesante. Astfel avem bauturi asezonate cu gheata carbonica pentru a oferi acel efect de fumegare, avem masini de ceata artificiala care produc un "fum" gros ce ramane pe podea datorita proprietatilor de sublimare dar si sisteme de curatare a suprafetelor la...rece dupa cum se poate vedea si pe www.dioxid.ro.
Gheata carbonica folosita la bauturi nu este nici pe departe la fel cu cea folosita pentru curatarea suprafetelor. Prima are un grad de rafinare ridicat si este folosita doar pentru crearea de bauturi si produse alimentare cu un aspect deosebit. Cea de-a doua pe de alta parte este utila prin faptul ca reuseste sa curete suprafetele printr-un procedeu asemanator sablarii cu nisip, singura diferenta majora fiind aceea ca in urma curatarii cu gheata solida nu raman resturi. Peletele de dioxid de carbon se evapora iar in urma lor suprafata ramane absolut curata si cu mult mai neteda decat inainte.
Cat priveste masinile de fum, acestea sunt de mare efect si creeaza un adevarat efect de basm, mai ales la momentul dansului mirilor. In plus, ceata nu este daunatoare si se poate evacua foarte repede ceea ce reprezinta un mare avantaj.
Chiar daca gheata carbonica este importanta si are multe utilizari, exact temperatura scazuta la care se formeaza gheata carbonica, o transforma intr-o substanta periculoasa ce trebuie tratata folosind echipament adecvat pentru a preveni degeraturile.
In ciuda tentatiei de a crede ca gheata carbonica este un produs nou, ea a fost descoperita inca din 1834 atunci cand chimistul francez Charles Thilorier a publicat un mic articol in care pomenea de aceasta substanta. Acestea fiind spuse, abia peste circa 100 de ani a fost publicat primul patent legat de gheata carbonica, acesta fiind cerut de Thomas B. Slate din SUA care mai tarziu si-a dezvoltat propria afacere in productia de gheata uscata.
Folosita in trecut doar pentru racirea alimentelor in sistemele de refrigerare fara recirculare, astazi aceasta capata noi valente foarte interesante. Astfel avem bauturi asezonate cu gheata carbonica pentru a oferi acel efect de fumegare, avem masini de ceata artificiala care produc un "fum" gros ce ramane pe podea datorita proprietatilor de sublimare dar si sisteme de curatare a suprafetelor la...rece dupa cum se poate vedea si pe www.dioxid.ro.
Gheata carbonica folosita la bauturi nu este nici pe departe la fel cu cea folosita pentru curatarea suprafetelor. Prima are un grad de rafinare ridicat si este folosita doar pentru crearea de bauturi si produse alimentare cu un aspect deosebit. Cea de-a doua pe de alta parte este utila prin faptul ca reuseste sa curete suprafetele printr-un procedeu asemanator sablarii cu nisip, singura diferenta majora fiind aceea ca in urma curatarii cu gheata solida nu raman resturi. Peletele de dioxid de carbon se evapora iar in urma lor suprafata ramane absolut curata si cu mult mai neteda decat inainte.
Cat priveste masinile de fum, acestea sunt de mare efect si creeaza un adevarat efect de basm, mai ales la momentul dansului mirilor. In plus, ceata nu este daunatoare si se poate evacua foarte repede ceea ce reprezinta un mare avantaj.
Chiar daca gheata carbonica este importanta si are multe utilizari, exact temperatura scazuta la care se formeaza gheata carbonica, o transforma intr-o substanta periculoasa ce trebuie tratata folosind echipament adecvat pentru a preveni degeraturile.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)