De ce nu…

Demers cinstit al lui O.; câteva lucruri care mă nedumeresc puţin.
       Sigur, psihanaliza e un placebo. Dar ce sens are s-o spui, asta-ţi face argumentaţia superfluă. Dacă Freud nu şi-ar fi dorit sexual mama, ci câinele, şi ne-ar fi spus că toţi suntem în secret zoofili, ar fi scos un altfel de ’complex al Dianei’ etc., asta nu are nici o importanţă, pentru că terapiile ar fi avut exact acelaşi succes. Aşa încât, la ce bun să denunţi impostura de fond a metodei, câtă vreme rezultatul e acelaşi indiferent de structură.
       – dacă e placebo, a-l denunţa e inutil. Efectul placebo e asigurat nu de convingerea personală a pacientului că se va vindeca, ci de persuasiunea indusă de autoritatea medicului. O figură a autorităţii, cu însemne, stetoscop, halat alb etc. Dacă funcţionează prin divan, foarte bine.
       – sunt inofensivi. În fond, sunt o sectă inofensivă (nicidecum o religie etc.). Trăiesc într-un univers doar al lor, reviste, conferinţe, radio, cunoaşterea e în cercuri concentrice tot mai mici, cu jargon, întâlniri, semne de recunoaştere, dacă un client izbucneşte în plâns şi face 2-3 mărturisiri părând că se vindecă, sunt în al nouălea cer, zburdă de fericire comunicând rezultatul… e un univers autist şi un imaginar inofensiv, de fapt. Nu vor puterea, nu vor oficializarea metodei, anexarea la structurile de stat, n-au pretins să se înscrie în sistemul de dominaţie liberal, n-au cerşit absorbţia în sistem, subvenţionarea cabinetelor, catedre etc.. Sunt mulţumiţi de nişa lor, ceea ce face onoarea reţelei paralele, sectare dar libere, imaginată de Freud.
       – n-au decât două fortăreţe, Franţa şi America Latină, amândouă pe ducă. În Statele Unite sunt o devianţă bizară şi în descreştere. Oricum se vor destrăma. N-are nici un sens să loveşti la sfârşit. Adică însuşi faptul că a apărut critica structurată, zdrobitoare, e doar o necesitate a timpului.
       – dacă terapia e un placebo, teoria e interesantă şi poate fi validă hermeneutic. Poţi lua, ca Zizek, micul delir lacanian, simptom, fetiş, grand Autre etc. şi poţi raţionaliza în consecinţă lumea fenomenală cu dispozitivul lexical. E posibil, şi dacă e eficient, de ce nu.
       – nimeni dintre apărătorii analizei n-a citit tot Freud, asta o constaţi imediat. Chiar şi aici, ţi se spune că n-au avut de unde etc., dar nu-i adevărat, peste tot existau biblioteci interbelice şi puteai accede la ediţia franceză veche - jumătate din traduceri avizate de Freud însuşi, celelalte de Marie Bonaparte etc., deci astea erau lucruri care se găseau peste tot dacă vroiai să cauţi (nici nu mai pomenesc de bibliotecile saşilor). Ignoranţa în materie e un fel de tradiţie: ai citit trei-patru lucruri, fascinaţia e articulată etc., şi apoi intri în siaj.
       – puţin probabil să-l acuze cineva pe O. de extremism de dreapta, a fost un alint. Nu cred că există în toată Franţa cineva mai la stânga decât Onfray, serios vorbind, prin comparaţie Badiou e un husar.
       – mica sectă pariziană (Miller et Co.) tot va prospera, cel puţin până la sfârşitul vieţii, aşa că la ce bun. L-am văzut într-un delir de un ceas şi jumătate, spumegând, atacând, retrăgându-se, citind de pe o foaie gândurile scrise de acasă, revenind, pomenind de Lacan când era vorba de Freud şi spunând Freud când pomeneai Lacan, sufocându-se, ceva de un ridicol stupefiant şi, trebuie să spun, înduioşător. În fond nu sunt decât două tipuri: cei preveniţi, destul de inteligenţi să-şi fi dat seama că e un placebo – bătrânii impostori resemnaţi – şi apoi ceilalţi, mica trupă de iloţi sectari, care o vreme chiar cred. Sunt benigni. Şi nu prea au de ales. De acord că, tehnic, e o şarlatanie în sensul precizat de Houellebecq (‘Cineva care teoretizează fără bază e un şarlatan, punct’). Dar nici un ghicitor în stele sau în bobi de mazăre, oricât ar fi de conştient de impostura sa, nu poate scăpa de mrejele gândirii magice, pentru că însuşi clientul din faţa lui îl va asigura constant că a fost ajutat. Chiar dacă ai porni de la un fond minim de luciditate sfârşeşti prin a claca epistemologic.
       – sunt o sectă lucrativă, e drept, dar iau bani numai bogaţilor, săracii nici n-au ce căuta. Aşa că, pff, de ce nu…
       Vreau să spun, e cam dificil să loveşti pe cineva căzut, cel puţin inutil. Au fost un experiment interesant. De ce nu…